Ceaiuri

Plante medicinale

Pelinul este cunoscut ca planta medicinala inca din antichitate. In tara noastra creste mai ales in regiunile de campie.

Drogul este format din planta intreaga, Recoltata in timpul infloririi – Herba Absinthii.  Planta contine principii amare, tanin, rezine si ulei volatil.  Este folosita ca tonic amar, stimuland si marind secretia organelor digestive, si uneori contra viermilor intestinali. Se recomanda aproape in toate bolile aparatului digestiv ca lenevirea stomacului, lipsa de aciditate, Varsaturi etc.  Mareste secretia urinara, aducand ameliorare in guta, hidropizie, in general in bolile manifestate prin retinerea apei in tesuturi.

Arinul negru este folosit in tratamentul faringitelor si al altor infectii streptococice ale gatului ale gatului, hemoragii intestinale. Scoarta este folosita in febra intermitenta. In medicina veterinara populara decoctul din frunze si scoarta era folosit pentru taieturi sau rani la picioarele animalelor precum si contra febrei aftoase.

Actiune terapeutica: Tonic-astringent, antibacterian si hemostatic (datorita taninurilor, flavonelor si heterozidelor triterpenice).

Frunze de arin negru contin: taninuri, flavone (hiperozida), glucide (zaharoza), steroli , triterpene ( lupenona, taraxerol, taraxerona, glutenona), alnincanona.

Scoarta: 20 % tanin (flobafene), steroli, triterpene (lupeol, taraxerol, taraxerona), a substantelor flavonoide (hiperozid).

Interactiuni medicamentoase: Taninurile reduc adsorbtia tuturor medicamentelor. De aceea recomandam bolnavilor care isi administreaza concomitent si alte medicamente ca administrarea ceaiurilor cu tanin sa se faca la o distanta de 2 ore, dupa administrarea lor.

Medicina umana (polpulara): frunzele crude erau folosite pentru diverse afectiuni ale pielii sau pentru reumatism; decoctul din frunze sau scoarta pentru bai impotriva transpiratiei picioarelor sau pentru reumatism; ceaiul din muguri era folosit pentru dureri de stomac.

Precautii si reactii adverse: nu se cunosc la administrarea corecta si respectarea dozelor. In doze mari si in tratament intern prelungit pot aparea fenomene de constipatie. Persoanelor cu tendinta la constipatie li se recomanda prudenta la administrarea interna.

Arinul negru este un arbore cu inaltimea de pana la 20 m, scoarta neteda, cenusie in tinerete, devine apoi brun negricioasa; lastarii, mugurii sunt lipiciosi; frunzele obovate pana la suborbiculare, stirbite sau trunchiate la varf, pe fata inferioara verzi-galbui, cu peri ruginii in axila nervurilor sunt la inceput lipicioase iar spre toamna devin negricioase; amentii masculi sunt asezati terminal, la capatul lastarilor si sunt alcatuiti din flori cu stamine galbene; amentii femeli, asezati pe lastar sub cei masculi sunt de forma ovoida iar florile au stigmate rosii-brune; inflorirea are loc pe parcursul lunilor martie, aprilie; fructele de tip achena apar in formatiuni asemanatoare unor conuri verzi la inceput, apoi negricioase, solzi lignificati protectori ramanand pe ramura si dupa raspandire fructelor.

Prazul este o planta erbacee, bisanuala sau trienala, prevazuta cu un bulb cilindric, cu o tulpina inalta de 30 – 140 cm si cu frunze lanceolate, lungi.

Prazul are au efect antihelmintic, antiinflamator, anticolesterolic, antiseptic, antispasmotic, carminativ, diuretic, expectorant, febrifug, hipoglicemiant, hipotensiv, stomahic, tonic si vasodilatator. Prazul se utilizeaza pentru tratarea gripei, anghinei, arteriosclerozei si bolilor cardiace.

Prazul are valoarea energetica mai mica decat a cepei (158,6 kJ/ 100 g) datorita continutului mai mic de glucide (4,5 – 9,2 %), mai mare de apa (86 – 91 %) si relativ egal de proteine (2,0 – 2,5 %) si lipide (0,25 – 0,44 %).

Continutul de vitamine din 100 g parte edibila este de 30 mg acid ascorbic, 2,0 mg tocoferoli, 0,53 mg nicotinamida, 0,25 mg piridoxina si 0,10 mg tiamina. Substantele minerale variaza intre 0,8 si 0,9 %, cea mai mare cantitate constatandu-se in cazul potasiului 225 mg, calciului 87 mg, fosforului 46 mg, clorului 24 mg, magneziului 18 mg si sodiului 5 mg.

Ceapa de vara (Usturoi de Albania)

Extractele au efect dezinfectant, antihelmintic, antibacterial, antiinflamator, anticolesterolic, antiseptic, antispasmotic, carminativ, diuretic, expectorant, febrifug, hipoglicemic, antidiabetic, hipotensiv, stomahic, tonic si vasodilatator.

Se utilizeaza pentru tratarea leziunilor, absceselor, anghinei, arteriosclerozei si bolilor cardiace. Alaturi de efectele medicinale pe care le are ceapa, se poate mentiona ti utlizarea larga a acesteia pentru aromatizarea mincarurilor.

Ceapa de vara este o planta perena cu bulb ovoidal sau globulos, de 20-40 mm in diametru, insotit de bulbi de innoire si bulbili galbui sau bruni, sesili sau scurt pedicelati; tunicile externe sunt pergamentoase, uneori filamentoase, albicioase sau argintii lucioase. Frunzele in numar de 6-9, sunt plane, glaucescente, pe dos pronuntat carenate.

Tulpina inalta pana la 100 cm, in sectiune rotunda, cu miros de usturoi, poate prezenta de la baza pana in zona mediana tecile frunzelor. Inflorescenta multiflora, globuloasa, acoperita initial de o spata membranoasa, albicioasa, lung apiculata la varf. Florile au perigonul campanulat, roz sau purpuriu, rar albicios. Filamentele staminale si stilul exerte, depasesc foliolele perigonale in lungime. Fruct de tip capsula cu seminte trimuchiate, negre, + zbarcite, acute la extremitati.

Planta contine:

• Glucide (fructoza, glucoza, zaharoza, galactoza, maltoza, celuloza, hemiceluloze), lipide (0,3 – 4,7 %), proteine (2,3 – 21,7 %), saponine ?-sitostrol si substante minerale.
• Acizii organici sunt reprezentati de: acidul cafeic, acidul clorogenic, acidul ferulic, acid oxalic, acid sinapic,
• Acizi grasi: acid linoleic, acid linolenic, acid lignoceric, acid palmitic, acid stearic,
• Vitamine: acid ascorbic, niacina, acid nicotinic, acid folic, riboflavina, tiamina.

Limbarita este o planta de balta cu frunzele bazale petiolate, cu limbul acut-ovat. Florile sunt mici, trandafiriu-deschise sau albe, dispuse intr-o inflorescenta piramidala Fructul este poliachena. Frecventa din zona stepei in etajul boreal, in mlastini, pe malul lacurilor sau a apelor, baltilor; specie higro-hidrofila.

Actiune terapeutica:  extractele obtinute din frunze au efect antibacterial, anticolesterolemic, astringent, contracceptiv, diaforetic, diuretic, hipoglicemic si hipotensiv. Extractele din radacini au efect antiglicemiant, anticolesterolemic, diuretic, hipotensiv si antibacterian.

Utilizare: extractele din frunze se utilizeaza in tratarea cistitelor, dizenteriei si a calculilor biliari iar cele din radacini pentru tratarea edemelor, nefritelor, diareei si bolilor de ficat.

Creste bine in conditii insorite, se seamana in rasadnita rece imediat ce semintele s-au maturat. Vasul se plaseaza in circa 3 cm apa pentru a se mentine umiditatea in sol. Se procedeaza la repicat si mentinerea plantelor in spatiul respectiv pentru prima iarna, iar plantarea afara se face primavara tarziu. Divizarea se efectueaza primavara sau toamna si foarte simplu se planteaza direct la locul definitiv.

Cretisoara este o planta erbacee, perena, cu rizom brun; tulpina dreapta sau culcata la pamant, de 20-50 cm inaltime; frunzele bazale dispuse in rozeta, lung petiolate, palmat-lobate (9-11 lobi triunghiulari), frunzele tulpinale mai mici; florile mici, pana la 3 mm diametru, galben-verzui; inflorirea: iunie-august; fructul este o achena.

Organe utilizate in scop medicinal: radacinile si frunzele plantei.

Actiune terapeutica: extractele obtinute din funzele acestei specii au actiune astringenta, antidiareica si antihemoroidala.

Compozitia chimica

• Organele aeriene contin: cantitati mici de glucide, lignine, acizi grasi (acid palmitic si acid stearic, acid oleic), fenoli, fitosteroli, taninuri (6 – 8 %) care prin hidroliza produc acid elagic si acid luteic, saponine, pigmenti flavonoidici (luteolina, proantocianidine), vitamine (rutina, acid nicotinic) si substante minerale.
• Rizomii acestei specii contin: glucoza, fructoza, zaharoza, lipide (4,2 %), steroli ( ?-sitosterol) si triterpene (alisol).

Utilizare:

• Decoctul din radacini se foloseste pentru oprirea sangerarii in caz de ranire ia ceaiul preparat din frunze reduce pierderile excesive de sange in timpul menstruatiei.
• Medicina, umana, populara – uz intern – partile aeriene ale plantei se folosesc pentru stimularea poftei de mancare; uz extern – tratarea laringitelor, stomatitelor si cicatrizarea ranilor;
• Medicina veterinara – uz intern – tratarea enteritelor, afectiunilor renale.

Denumiri populare: brumarie, cresarel, faina de in, palasca, pleasca, umbra muntelui, umbrarul doamnei.